Un peu de moi

Ăsta e locul meu de joacă, în care îmi cuibăresc la nesfârşit fundul în ţărână, unde coapsele-mi frământă pământul lent, erotic, ca pe un ibovnic.
Aici îmi torn nisip în păr, mă dau în leagăn cu păpuşa dintr-a şaptea şi niciodată nu sunt prea mare să cred că o bucată de fier scârţâitoare mă învaţă să zbor. Pot să-mi dezlipesc fiecare strat de piele ca să-mi arăt oasele zgâriate de pisicile cu unghii false, pot să umplu străzile cu goliciunea mea şi să-mi îmbib în pietre toate imperfecţiunile.  Şi pietrele să se transforme în femei, femei voluptuoase, cu sâni enormi şi sfârcuri roz ca nişte lalele îmbobocite, cu părul ud, veşnic ud, din care picură mereu stropi de apă.
În ţara mea, soarele are dinţi şi luna e dentist, frunzele nu cad niciodata şi patefonul naşte maci imenşi, roşii ca buzele unei dame de cabaret rujată peste măsură.
În ţara mea ne fumăm unii pe alţii, ne tragem în piept fiecare atingere dezlânată şi ne căsătorim între noi când ajungem la filtru.

De la filtru începe veşnicia.

[Antet: Ştefan Câlţia – Zburător]