« Un om de cuvinte, şi nu de fapte,

e ca o grădină plină de buruieni.

Şi când buruienile încep să crească,

e ca o grădină plină de zăpadă.

Iar când zăpada începe să cadă,

e ca o pasăre pe zid.

Iar când pasărea zboară departe,

e ca un vultur pe cer.

Iar când cerul începe să urle,

e ca un leu la uşă.

Iar când uşa începe să se crape,

e ca un băţ în spate.

Şi când spatele începe să se deştepte

e ca un briceag în inima ta.

Şi când inima ta începe să sângereze,

eşti mort, şi mort, şi mort cu adevărat… »

lanțuri

se târăsc lanțuri după mine
ca și cum aș fi o roată de cauciuc
în plină iarnă
o roată
roasă de zgomotul ușilor trântite:

uși de metal, grele ca uitarea
uși de lemn, putrede ca o vișină strivită
uși de sticlă, limpezi ca un trup de fecioară
uși de carne, fragede ca pruna între dinți

clanțele îmi apasă pe tâmplele mele de cocă
și lasă urme adânci de liniște
liniștea de după trântitul ușii

lanțurile m-au ajuns

Lacrimosa